razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Pasta Bolognese & La Colombette Syrah

Sunt tentat să-i dau dreptate lui Costăchel şi să vă recomand un Merlot la reţeta de “Pasta Bolognese”. Am să rezist tentaţiei şi am să vă propun un Syrah Bio… Recunosc, este o asociere puţin neobişnuită, dar şi producătorul acestui vin, Domeniile La Colombette din Côte de Thongues (Languedoc, sudul Franţei), este oarecum aparte. În primul rând pentru că face numai vinuri Bio, în al doilea rând pentru că face doar vinuri cu o concentraţie alcoolică mică (între 9% şi 12%, realizate prin dezalcoolizare parţială!) şi în al treilea rând pentru că foloseşte (fără complexe) doar dopuri metalice “screw-cap”. Procesului de vinificare este descris de producător în felul următor: “Toţi strugurii sunt culeşi pe data de 5 septembrie, de la ora 2 noaptea până la 10 dimineaţa. Culesul se face exclusiv mecanizat aşa că se termină repede, până să apară soarele dogoritor al amiezii care riscă să oxideze strugurii. Urmează o macerare de 24 de ore la cald urmată de presare şi fermentare la rece. Acest procedeu evita extracţia taninilor agresivi din struguri. După fermentarea alcoolică vinul suferă o a doua fermentare, malolactica, proces care transforma acidul malic în acid lactic. Acest din urmă procedeu duce la scăderea acidităţii vinului şi la “rotunjirea” acestuia. Urmează faza de măturare a vinului în baricuri de stejar, iar în final se face filtrarea, o lejeră dezalcoolizare şi îmbutelierea”. Haideţi acum să gustăm vinul… Culoarea este sobră, de un grena intens iar buchetul este agreabil cu multe fructe roşii şi condimente. Gustativ are un bun echilibru între aromele de fructe negre de pădure şi alcoolul de 12% impecabil integrat în corp. Postgustul este lung cu note condimentate şi de lemn dulce. Impresia generală este de rotunjime şi fineţe. Iată aşadar un vin care va seduce pe mulţi amatori de Syrah. Preţul este de 34 de lei pentru o sticlă, dar să nu uităm că vorbim despre un vin Bio. Pentru pasionaţii de vinuri ecologice acest Syrah este cu certitudine un “best-buy”!

Reţeta lui Costăchel | Pasta Bolognese

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *