razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Rizoto cu morcovi, portocale şi migdale & Mezza Glacial Bubbly Extra Dry

Mezza Glacial Bubbly Extra Dry, Mezzacorona

Un asamblaj eclectic de Chardonnay, Pinot Bianco şi Muller Thurgau, maturat 6 luni pe drojdii fine şi apoi refermentat prin metoda Charmat. Regiunea Trentino-Alto Adige, locul de unde provine acest spumant, este un interesant creuzet unde se amestecă influenţe italiene, nemţeşti, austriece şi elveţiene. Nu e de mirare, prin urmare, că soiurile locale folosite pentru realizarea lui sunt originare din Franţa, Italia, respectiv Elveţia. Trentino este, iată, o zonă în care noţiunea de “multiculturalism viticol” se aplică în modul cel mai concret cu putinţă. Odată turnat în pahar, vinul are o culoare galben pai, cu nuanţe verzui şi un nas delicat, dominat de fructe albe şi impresii florale. Perlarea este fină şi îndelungă, textura e cremoasă şi compactă, iar aciditatea, zahărul rezidual şi alcoolul sunt într-un frumos echilibru. Gustul are, în prim plan, măr verde, piersică şi pară bergamotă, iar pe fundal apar note minerale şi de patiserie. Postgustul este lung şi proaspăt, lăsând senzaţii dulci amărui de ananas şi grapefruit. Un spumant complex şi elegant, care poate sta la loc de cinste pe o masă festivă, dar poate fi, în egală măsură, un vin de relaxare şi de conversaţie. E atât de versatil încât puteţi să-i cereţi aproape orice.

Rizoto cu morcovi, portocale şi migdale
Reţeta lui Costăchel | Rizoto cu morcovi, portocale şi migdale
3.5

Evaluarea vinului

1 stea: 75-79 puncte (decent)
2 stele: 80-84 puncte (bun)
3 stele: 85-89 puncte (foarte bun)
4 stele: 90-94 puncte (excelent)
5 stele: 95-100 puncte (dumnezeiesc)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *