razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Sparanghel cu sos maltez & Terra Romana Milenium alb 2016

Terra Romana Milenium alb 2016, SERVE

Dacă “Milenium alb” ar fi o piesă muzicală (şi comparaţia nu e deloc departe de realitate), aş zice că ea începe şi se termină cu un acord major. Trecând dincolo de metaforă, avem de-a face cu un cupaj bine închegat realizat din trei soiuri internaţionale, perfect adaptate în Dealu Mare: Sauvignon Blanc, Chardonnay şi Riesling de Rin. Rezultatul e un vin proaspăt şi crocant, cu un raport calitate/preţ de invidiat pe piaţa autohtonă. Culoarea este galben aurie, cu reflexii verzui. Nasul, sobru şi elegant, vine cu pepene galben, flori de câmp şi senzaţii calcaroase. Corpul vinului este plin şi onctuos, cu o aciditate vie şi cu alcool destul de nărăvaş. Gustativ etalează arome de piersică, ardei gras şi fagure de miere. Postgustul, citric şi mineral, lasă impresii de lemn afumat şi fine note amărui. Vă recomand să-l serviţi, bine răcit, alături de nişte sparanghel cu sos maltez.

Sparanghel cu sos maltez
Reţeta lui Costăchel | Sparanghel cu sos maltez
3

Evaluarea vinului

1 stea: 75-79 puncte (decent)
2 stele: 80-84 puncte (bun)
3 stele: 85-89 puncte (foarte bun)
4 stele: 90-94 puncte (excelent)
5 stele: 95-100 puncte (dumnezeiesc)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *