razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Ficăţei soté & Cocoş Mustoasă, Recaş

Un prieten mucalit (şi care n-are mare habar despre vin) m-a întrebat zilele trecute dacă “Mustoasa” nu e cumva porecla dată de nişte elevi impertinenţi unei tinere şi apetisante profesoare proaspăt venită în şcoala lor… Pe moment era să-mi sară ţandăra şi m-am gândit să-l apostrofez drastic pe amicul profanator. Până la urmă m-am abţinut, gândindu-mă că şi cei care nu beau vin au dreptul la o părere, fie ea şi din sfera “umorului cu premeditare”. Cu (mult) calm şi răbdare am încercat să-l “iluminez” pe preopinentul meu explicându-i că Mustoasa e un soi alb de vită de vie originar din localitatea Măderat, judeţul Arad. La drept vorbind Mustoasa e un soi milenar – prefiloxeric cum ar zice specialiştii – care a migrat din podgoria Miniş (şi) către cea de la Recaş unde se cultivă cu mult succes. Prin urmare vom vorbi azi de Mustoasa Cocoş 2009 de la Cramele Recaş, un vin alb demisec care este la limita fină dintre comercial (în sensul bun al termenului) şi tradiţional. Dar, să revenim la vin şi să-l turnăm în pahare… Culoarea este galben foarte deschis, translucid. Nasul are o intensă combinaţie de fructe şi flori: mere, portocale şi caise plus vanilie, salcâm şi miere. Gustativ ne întâmpină o plăcută şi răcoroasă senzaţie de aciditate citrică perfect armonizata cu zahărul rezidual şi cu notele de pepene galben, banane şi ananas. Postgustul este mai degrabă scurt dar lăsă o impresie de prospeţime şi vioiciune. Per ansamblu este un vin nu foarte corpolent dar bine echilibrat, de “cursă lungă”. Preţul de 25 de lei pentru o sticlă este dovada că, în cazul acestui vin, apelativul de “best-buy” nu e vorba în vânt.

Reţeta lui Costăchel | Ficăţei soté cu costiţă afumată şi sos de vin

Related articles

Côte des Roses Rosé 2017, Gérard Bertrand

Frigărui de ciuperci cu porumb & Côte des Roses Rosé 2017

Amatorii de rozéuri de “Lume Nouă”, cred că ar trebui, în opinia mea, să ocolească vinul de azi. În schimb cei care au ajuns deja […]

Learn More
Grand Blanc de Sannes 2021, Château de Sannes

Grand Blanc de Sannes 2021, Château de Sannes

Un cupaj de Ugni Blanc (35%), Rolle (35%) şi Grenache Blanc (30%), originar din regiunea Luberon (sudul extrem al văii Ronului, Franţa). Strugurii provin dintr-o […]

Learn More
Gewurztraminer 2015, Villa Wolf

Iahnie de fasole & Gewurztraminer 2015, Villa Wolf

Trebuie să recunosc, m-am aşteptat ca acest Gewurtztraminer nemţesc să aibă câte ceva din stilul vecinilor alsacieni, adică să fie dens, masiv şi intens parfumat. […]

Learn More