Site icon Paharnicul

Prietenul la embargo te cunoaşte

Zilele trecute, ce să vezi? Primesc un email de la o agenţie românească de PR angajată de Vinăria Purcari din Republica Moldova ca să facă o campanie de susţinere a vinului moldovenesc. Campania îi invită pe români să intre pe blogul producătorului din Purcari (inclusiv pe contul său de Facebook/Twitter) şi să posteze mesaje de susţinere, ca urmare a recentului embargo impus de Rusia vinului moldovenesc. Până aici toate bune şi frumoase: campania vrea să capitalizeze sentimentele, în general negative, pe care românii le au faţă de Marele Imperiu de la Răsărit, sentimente care ar trebui să-i determine pe consumatorii noştri să cumpere o parte din vinul pe care moldovenii nu mai pot să-l vândă către Mama Rusia.

Desigur că Republica Moldova este o victimă a războiului economic pe care ruşii înţeleg să-l ducă folosind deja clasicele lovituri sub centură. Desigur că motivul pentru care ruşii nu mai vor vinul moldovenesc nu are nici o legătură cu protecţia consumatorului (!) ci cu tentativa de menţinere prin şantaj comercial a fostei Basarabii în sfera de influenţă rusească. Desigur că, cel puţin la nivel emoţional, ar trebui să fim 100% alături de moldoveni. Dar…

Fiindcă e şi un dar în toată povestea asta… Stau şi mă întreb: oare atitudinea lejer ipocrită a moldovenilor nu va fi taxată, mai ales acum, de către consumatorii din România? În fapt, atâta timp cât vinul moldovenesc a avut o piaţă asigurată în Rusia, nu am văzut decât unul sau două cazuri, total izolate, de producători din Republica Moldova care să se aplece în vreun fel către piaţa noastră. Românii au fost hrăniţi, cel puţin până în prezent, doar cu legenda marilor vinuri moldoveneşti, pe care nu le-a văzut nimeni pe rafturile magazinelor noastre. Pe medie, tot ce am putut găsi, în materie de vinuri moldoveneşti, în retailul românesc, au fost vinuri de entry-level, la preţuri relativ mari. Există şi câteva excepţii dar foarte, foarte puţine… Acum însă, după instituirea embargoului de către ruşi, moldovenii vor, vezi bine, un “pod de vin” către România!

Revenind la campanie, trebuie să admit ca ea este bine realizată. Mai mult, trebuie chiar admirat instinctul comercial pe care l-a avut Vinăria Purcari pentru a specula inteligent momentul. Dar, cu această campanie sau, mai ales, fără ea, sunt curios care va fi atitudinea consumatorului român, în viitorul apropiat, faţă de vinurile de Republica Moldova.

PS: Mi-am adus aminte de un vechi banc/întrebare marca Radio Erevan: e adevărat că tovarăşul Iosif Broz Tito a fost ilegalist?… Da, e parţial adevărat, tovarăşul Tito a fost semi-ilegalist: el s-a ascuns în munţi dar nu l-a căutat nimeni!

Exit mobile version