razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Vinurile Levantului de la Château Musar

Când mă gândesc la Liban, îmi vin în minte cinci cuvinte cheie: istorie, multiculturalism, francofonie, gastronomie şi vinuri. Libanul este relativ tânăr – republica s-a născut aici abia în 1920, dar aceste ţinuturi au o istorie veche de 7000 de ani. Fenicienii, romanii, otomanii şi francezii au ocupat, rând pe rând, acestă parte a lumii. Prin urmare, nu e de mirare că, la momentul actual, Libanul este împărţit, din punct de vedere religios, între creştini (35%) şi musulmani (65%). În afară de arabă, franceza este cea de-a doua limbă a libanezilor, asta dacă nu luăm în considerare engleză, care devine din ce în ce mai populară. Prin urmare, în ultimul secol, gastronomia şi vinurile locale au fost semnificativ influenţate de sorgintea francofonă a Libanului.

Sunt convins că oricine a intrat într-un restaurant libanez a rămas uimit de varietatea şi farmecul gastronomiei locale: Zeitoun (salată de măsline), Fattoush (salată asortată), Tabbouleh (salată de pătrunjel şi grâu), Moutabbal (pastă de vinete), Houmous (pastă de năut), Baba Gannouj (salată de vinete cu roşii şi pătrunjel), Labneh (cremă de iaurt), Ras Asfour (carne cu sos de rodii), Falafel (chifteluţe din năut), Kebbeh (chifteluţe din carne), Kashta (caimac cu miere şi fistic) sau Baclava (da, au şi libanezii aşa ceva!). Toate aceste feluri de mâncare spun multe despre cultura Libanului.

Şi abia acum ajungem la subiectul arzător al acestui material: vinurile libaneze. Sunt convins că nu prea multă lume ştie “cu ce să mănâncă” ele. Sincer, nici eu nu ştiam mare lucru până săptămâna trecută, când am avut ocazia să fiu invitat, la reşedinţa ambasadorului Libanului la Bucureşti, de către Halewood România, importatorul în România a vinurilor libaneze de la Château Musar. Pe ordinea de zi a serii a fost degustarea vinurilor producătorului libanez, a cărui cramă este situată în Ghazir, la 25 km nord de capitala Beirut, dar a cărui podgorie se află la 35 de km spre est, peste munte, în Bekaa Valley, la 1000 m altitudine.

Prezentarea celor 9 vinuri, 6 roşii şi 3 albe, a fost făcută de către Marc Hochar, proprietar al domeniului Château Musar şi fiu al regretatului Serge Hochar. Ordinea de degustare a fost una neobişnuită: mai întâi roşiile şi apoi albele. Mai mult, toate vinurile albe au fost servite la temperatura camerei. Marc ne-a asigurat că aşa e bine şi, mai ales, că ne-ar fi fost imposibil să mai gustăm vinurile roşii dacă am fi început cu albele. Până la urmă i-am dat dreptate: vinurile albe de la Château Musar sunt atât de dense şi intense încât nu prea poţi să mai bei altceva după.

Prin urmare, am început cu roşiile, toate, cupaje din trei soiuri: Cabernet Sauvignon, Carignan şi Cinsault, vinificate separat în vase de beton, maturate în baricuri de stejar (1 an) şi apoi asamblate şi invechite în sticlă (4 ani). De la recoltare şi până la punerea în vânzare a vinului trec nici mai mult nici mai puţin de 7 ani. În mod evident, la Château Musar timpul se scurge altfel decât în lumea vinului cunoscută nouă. Sub atenta supraveghere a lui Marc Hochar, am parcurs o verticală de vinuri roşii din 6 ani: 2009, 2007, 2003, 2001, 1998 şi 1988 (!). Am fost absolut impresionat de prospeţimea vinului din 1988 (27 de ani!). Cu toate acestea, favoritul meu a fost Château Musar Red 1998, căruia i-am acordat un punctaj de 95/100. Oricum, niciun vin roşu nu a fost sub 87/100. N-am să fac aici note de degustare, dar pot spune că roşiile de la Château Musar sunt, stilistic vorbind, ca o sinteză a vinurilor din Bordeaux, Languedoc şi Côtes du Rhône, dar totuşi fără să semene cu ceva anume. Sunt pur şi simplu altceva.

Precum ziceam mai sus, după roşii au urmat albele, decantate şi servite la temperatura camerei. Surpriză de proporţii: vinurile, chiar şi în aceste condiţii aproape imposibile, s-au prezentat impecabil. Château Musar White este obţinut din două soiuri locale prefiloxerice cvasi necunoscute: Obaideh (strămoşul Chardonnay-ului) şi Merwah (strămoşul Sémillon-ului). Vinul este maturat doar 9 luni în baricuri vechi de stejar şi, cu toate acestea, are un potenţial de învechire fabulos: 40-50 de ani. Ca să ne convingă, Marc Hochar ne-a oferit o verticală de vinuri albe din 3 ani: 2006, 2003 şi 1989 (!). De data asta, a fost evident pentru toată lumea că vinul, cu cât era mai bătrân, cu atât era mai cuceritor. Prin urmare, favoritul meu a fost Château Musar White 1989 (26 de ani!) căruia i-am acordat un punctaj de 93/100. Dacă o să mă întrebaţi ce gust are acest vin, o să vă spun că e cameleonic: pe măsură ce stă în pahar, pe măsură ce nu-l mai recunoşti. Este, cu siguranţă, un vin din categoria “acquired taste”, pe care orice amator avizat ar trebui să-l încerce măcar o dată în viaţă.

În final, dar nu în cele din urmă, vreau să remarc ambientul absolut special şi oarecum exotic în care a avut loc degustarea. Excelenţa Sa Ambasadorul Libanului, Rana Mokaddem, este o doamnă (atât la propriu cât şi la figurat) care are reşedinţa într-o vilă discretă, situată pe strada Rabat, la numărul 20. Interiorul este o perfectă combinaţie între spiritului arăbesc şi cel franţuzesc: lambriuri şi podele din lemn impecabil lăcuite, mobilă interbelică acoperită cu splendide milieuri (da, da!), lămpi discrete la tot pasul, obiecte decorative levantine din marmură colorată, lemn încrustat şi ceramică pictată. Mi-au plăcut mult sofisticatele aranjamente florale (naturale!) care te făceau să uiţi că afară şuiera un vânt rece, de iarnă. Pe scurt, un interior care nu avea nimic opulent, dar care te fermeca fără să vrei.

Cred că toţi cei prezenţi la această seară s-au simţit ca nişte prinţi şi prinţese din Levant, iar vinurile de la Château Musar ne-au reamintit că, pe tărâmul unde curge “lapte şi miere”, Isus, la nunta din Cana Galileei, a transformat pentru prima oară apa în vin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *