razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Cei 40 de mucenici şi cancerul hepatic

Pe vremea când Armenia era colonie romană, localnicii care “mărturiseau” că sunt creştini erau persecutaţi în fel şi chip. Cei “40 de mucenici” au fost de fapt 40 de soldaţi armeni care au avut neinspirata idee să-şi declare credinţa în Hristos. Prin urmare, în noaptea dintre 8 şi 9 martie a anului 320, cei 40 de soldaţi au fost supuşi, din ordinul guvernatorului roman al Armeniei, unei băi forţate într-un lac îngheţat aflat lângă cetatea Sevastia. Credinţa i-a ţinut în viaţă până dimineaţa pe soldaţii armeni, dar torţionarii, fiind convinşi că au de-a face cu “opera diavolului”, n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să-i omoare pe nefericiţi. “Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru” au fost ultimele cuvinte ale Sfântului Candid, unul din cei 40 de mucenici.

Până aici toate bune şi frumoase. Dar hai să vedem ce ne încurajează tradiţia noastră românească să facem, printre altele, cu acest prilej: “În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să încerce să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că cine reuşeşte să ducă la bun sfârşit acest obicei, va fi sănătos tot anul”

Dacă facem un calcul elementar, să bei între 40 şi 44 de pahare de vin înseamnă să bei de fapt 7 (şapte) sticle de vin de unul singur… Oricât aş iubi vinul, nu pot considera acest obicei altfel decât stupid, mai ales că mulţi cetăţeni îl iau foarte în serios. Probabil că “tradiţia” ar fi trebuit să precizeze că “va fi sănătos tot anul” doar acela care bea 7 sticle de vin într-o zi şi nu moare, în câţiva ani, de cancer hepatic.

PS: Dacă tot am vorbit de multe pahare, iată şi o informaţie interesantă: în 2012, la Beijing, somelierul britanic Philip Osenton a reuşit să ţină 51 de pahare de vin (goale) într-o singură mână, stabilind astfel noul record mondial în materie… Dacă ar fi reuşit să le ţină şi pline, sigur era de-al nostru!

Related articles

Verticală de Pinot Noir BIO

Cea mai memorabilă degustare a anului 2024

Au fost multe degustări la care am fost invitat să vorbesc anul acesta şi nu vreau, sub nicio formă, să fac aici un top al […]

Learn More

10 vinuri pe care le-aş mai bea şi în 2014

2013 mi-a lăsat un postgust amar din multe puncte de vedere, dar acum, la începutul lui 2014, refuz să-mi reamintesc motivele. În schimb, răsfoind blogul […]

Learn More

Măcin, altă lume şi alt vin…

Trebuie să recunosc că puteam alege şi momente mai prielnice pentru o vizită la Măcin. Dar aşa a fost să fie şi vă rog să […]

Learn More