De ani de zile, tot aud un anume refren în lumea vinului: noi, românii, avem tradiţie. De fiecare dată când întreb un producător care se bate cu tradiţia în piept, prin ce anume se poate ea concretiza, primesc tot felul de răspunsuri abstracte, de cele mai multe ori remarcabile doar prin cât sunt de găunoase… Se pare că avem soiuri de struguri de pe vremea dacilor, vinuri de pe vremea lui Ştefan cel Mare, pivniţe de când lumea, sticle prăfuite, pricepere seculară, filon istoric şi multe alte bla-bla-uri exprimate în cel mai pur limbaj de lemn. Practic, când faci marketing pentru o cramă şi resursele tale de creativitate se pot scrie pe dosul unui bilet de tramvai, îi dai tare cu tradiţia, că doar n-o să îndrăznească nimeni să te contrazică.
Şi totuşi, cum rămâne cu tradiţia în vinul românesc?
Mă tem că, spre disperarea celor care au intrat în businessul de vin croiţi să obţină profituri peste noapte, tradiţia vinului românesc a început, timid, să se scrie de-abia în zilele noastre. În ceea ce priveşte tradiţia, există două tipuri de producători. Cei care o folosesc ca slogan şi cei care fac ceva pentru ca ea să se înfiripe. Pe primii, îi vezi peste tot declamându-şi textele fâsâite de marketing. Pe cei din urmă (care vor fi cu siguranţă şi cei dintâi) nu prea îi vezi deoarece ei lucrează, în tăcere, fiind încredinţaţi că de-abia următoarele generaţii vor beneficia de pe urma trudei lor.
Am aflat zilele trecute, de la o doamnă a vinului românesc, Mihaela de Poix, proprietara cramei SERVE, o poveste care este în acelaşi timp un excelent material jurnalistic, dar şi o admirabilă pildă despre cum se construieşte tradiţia în vin, cu răbdare şi umilinţă.
Pe scurt, ca să nu mai lungim vorba, am aflat, chiar de la sursă, cine va fi următorul enolog al cramei SERVE, cel care-l va înlocui pe Aurel Rotărescu.
Nu, nu vă precipitaţi să trageţi concluzii pripite! Aurel Rotărescu nu pleacă nicăieri şi nici nu se transferă la o altă cramă care i-a făcut o ofertă “mai avantajoasă”. Aurel îl pregăteşte pe fiul său, Silviu, ca să-i continue munca. Mihaela de Poix povesteşte, cu o voce egală şi plină de încredere: “Pentru moment Silviu studiază viticultura şi oenologia la Montpelier, în Franţa. Sunt convinsă că, apoi, Aurel îl va învăţa tot ce trebuie să mai ştie despre vin. Va dura ceva timp, 10, poate 15 ani, dar sunt convinsă că viitorul SERVE este asigurat”. Chapeau bas!
Tradiţia în vin e un edificiu uriaş care se construieşte cu instrumente minuscule și cu răbdare nesfârşită. La noi, sunt foarte puţini aceia care înţeleg asta. La SERVE, spre marea mea bucurie, am întâlnit astfel de Oameni.
PS: În imagine, un magnum de Fetească Neagră 2012 Cuvee Guy de Poix de la SERVE. O să mai dureze ceva până când o să-l deschid, sper să aveţi răbdare!
