Amatorii de folclor urban american au identificat probabil, în titlul acestui material, timida mea tentativă de “not joke”. Zic “tentativă” fiindcă, în general, acest tip de glumă nu prea reuşeşte nici măcar celor talentaţi la desen, d-apoi mie… Dar, să trecem la lucruri serioase. Precum m-am destăinuit cititorilor şi cu altă ocazie, eu scriu destul de rar despre vizitele la crame. O fac doar în cazurile în care m-am simţit cu adevărat bine şi când nu s-au făcut presiuni asupra mea ca să “scriu frumos”. Cum aceste criterii au fost îndeplinite cu brio sâmbăta trecută la crama SERVE din Ceptura, iată şi povestea…
Plecaţi dis-de-dimineaţă cu un autocar din Bucureşti spre Dealu Mare, asupra grupului nostru vesel plana o sumbră bănuială. Ne-a confirmat-o însuşi Dan Cornel Săvulescu (a.k.a. tovarăşul Săvulescu, organizatorul acestei excursii), care a exclamat voios: “cum ajungem mergem direct în vie!”. Reacţia nu s-a lăsat aşteptată, ea venind sub forma unui cor de proteste, mormăieli şi glumiţe de şantier… Fac aici o mică paranteză, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu vizitele la crame. Orice periplu de acest fel începe, inevitabil, cu un tur prin vie. Dacă eşti la prima vizită e chiar interesant, dar, dacă eşti deja rutinat în domeniu, acest moment este la fel de palpitant precum sceneta pe care o joacă stewardesele, înainte de decolarea avionului, când afli cum poţi părăsi aeronava în cazul în care aceasta s-ar prăbuşi în mijlocul oceanului. Cum gaşca noastră era formată din bloggeri de vin, jurnalişti de specialitate şi amatori avizaţi, vă daţi seama cam ce a fost în sufletul nostru… Revenind la un ton mai serios, mărturisesc că eu nu văzusem niciodată via de la SERVE, deoarece am fost doar o singură dată aici, acum 3 ani, în decembrie, când ploua torenţial. Cu alte cuvinte, eu chiar m-am bucurat să fac o tură prin vie. Parcela cu Merlot era atât de bine păzită încât nici măcar tovarăşul Săvulescu nu a găsit cheia de la poartă. Parcela de Cabernet Sauvignon însă, amplasată strategic într-un amfiteatru natural, a fost pentru mine un exemplu de vie admirabil îngrijită. E suficient să priviţi pozele de mai jos care sunt elocvente (şi) în acest sens.
Întorşi de pe coclauri la cramă, aici ne-au întâmpinat în prag (la propriu) actualul proprietar, Mihaela Tyrel de Poix şi enologul Aurel Rotărescu. Simţind probabil nerăbdarea noastră, cei doi ne-au introdus direct în pâine, adică în sala de degustare. Pe masa albelor au stat, nu pentru multă vreme, Terra Romana Sauvignon Blanc & Fetească Albă 2012, Milenium alb 2012, Terra Romana Chardonnay 2012, Cuvee Amaury 2011 şi Terra Romana Rose 2012. O menţiune specială pentru Cuvee Amaury. Pe masa roşiilor s-au aliniat, vremelnic, Milenium Roşu 2011, Terra Romana Fetească Neagră 2011, Terra Romana Cabernet Sauvignon 2011, Cuvee Charlotte 2010 (plus un magnum din 2007) şi Cuvee Alexandru 2007. Inutil să vă spun că sunt topit după Cuvee Alexandru, mai ales că, precum zimbrul, el nu mai există decât în captivitate.
După masă, gazdele ne-au pregătit o ofertă imposibil de refuzat: un concurs de cupaje. Ne-am împărţit, prin tragere la sorţi, în trei echipe, iar un juriu (imparţial, desigur) a evaluat viitoarele variante de Cuvee Charlotte 2012. Cupajul câştigător (autori: Răzvan Jurca, Darius Tulbure şi Ionuţ Popescu) a avut, cu aproximaţie, 50% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot şi 20% Fetească Neagră. Trecând peste contestaţiile (vehemente) la adresa deciziei juriului, acest joc s-a dovedit a fi unul absolut cuceritor. Am primit, cum s-ar zice, jucării pentru copii mari. Şi ne-am jucat cu multă bucurie!
La ora la care scriu aceste rânduri, din spatele monitorului mă privesc, îngrijorate, două sticle: un magnum de Cuvee Charlotte 2011 şi un Cuvee Alexandru 2007. “Crezi că ne paşte vreun pericol?” par ele să întrebe… Nici o grijă, încerc eu să le liniştesc, un asemenea cadou se păstrează indefinit!
Frumoasa poveste dar,… doar o poveste. Vinurile SERVE de pe piata reflecta exact ce va spuneam in alt comentariu. Mediocre, inegale… banale (cel putin cele de gasit in hyper si super). Si mai este un lucru despre care ne ferim sa vorbim, ca-i vorba despre dvs. sau alti comentatori de vinuri: pretul!!! Ma explic: Vinul Cavalerului este intre 22 si 35 de lei iar Terra Romana se situeaza intre 30 si 80 de lei. In aceste conditii se intelege mai bine succesul berarilor in Romania. Comparativ la cantitate, pretul unei “doze” de vin este de pana la 40 de ori mai scumpa. Producatorii de vin nu au inteles ca “piata” este o floare fragila care trebuie crescuta cu delicatete ca sa nu sperii clientul. Aceasta face ca majoritatea oamenilor tineri se dedau la bautura industriala numita bere. Stiu, stiu… berea tampeste si vinul il face pe om spiritual… Dar la asemenea preturi practicate de “podgorenii” romani prefer un Graves Clos Lamothe la 44 de lei, un Bourgogne Aligote la 55 de lei, sau cele italienesti (Montepulciano D’Abruzzo 49 RON) ca sa nu mai vorbesc de vinurile “no name”. Si cum spune galul: Au bon entendeur, salut! si sa auzim de bine (despre vinurile noastre)
Frumos si bine scris, articolul de mai sus!
Comentariul de dupa, insa, e 90% inept, exceptand durerosul subiect cu pretul vinurilor romanesti, dar aceea este o alta discutie. Se pot spune foarte multe despre vinurile SERVE, multe si bune, dar sa afirmi nonsalant ca sunt “mediocre, inegale… banale”, ei, asta e complet deplasat si nedrept. Stimate domn, dumneavoastra ori sunteti frustrat, ori rau intentionat, ori in afara fenomenului (dar cu veleitati de mare cunoscator), ori toate trei (mai degraba). SERVE a scris istoria de dupa ’90 a vinurilor românesti, sub ochii nostri, ai celor pasionati de vinuri bune si veniti dumneavoastra, in calitate de “profesor intransigent” si dati verdicte de doi bani. Eu, in locul dumneavoastra, m-as jena si nu doar atat, as disparea din peisaj…
Cu sinceritate, un anonim, pierdut prin marea de cunoscatori.
Frustrat… da, recunosc! Rau intentionat? Oare? Mi-as dorii sa beau vinuri bune, egale, exceptionale, si sa nu am impresia o data la cateva zile ca cineva mi-a bagat mana in buzunar, servindu-mi (la restaurant) un vin oarecare sub o eticheta respectabila.
Cat despre “disparitia din peisaj” se pare ca ati uitat probabil ca spatiul virtual, tocmai la asta serveste: sa-ti spui parerea, chiar daca pare inepta, neavizata sau dovedind amatorismul. Intre noi fie vorba, asa procedati dumnevoastra cand unul dintre prieteni nu este de acord cu ce spuneti, il trimiteti in afara de peisaj?
Terra Romana il gasesti la maxim 203 lei cutia de 6 sticle – daca te straduiesti un pic si cauti clubulcavalerilor 😉 ce nu spune Paharnicul este ca domisoara Charlotte 2007 a imbatranit destul de repede – cine nu ma crede sa puna mana sa o testeze. Are un gust de lemn de mi-a last un gust amar. Am testat un 2008 si a fost perfect. Am mai stat o saptamana si am mai testat un 2007 – toate magnum – acelasi lucru. Care le aveti si sperati ca merita sa le tineti inca cativa ani, cred ca e mai bine sa va bucurati de ele acum si sa puneti la pastrare niste Charlotte din 2008 sau Alexandru. Paharnicule, nu cumva ai incurcat anul magnumului de te priveste din spatele monitorului? eu cred ca e din 2010, dar daca ma insel inseamna ca esti tu mai norocos.
@Matei:
Nu e poveste, iti jur, s-a intamplat aievea! 😀
In ceea ce priveste “vinurile inegale”, poti pati asta cu orice sticla, de la orice producator, atat timp cat o iei din hyper sau supermarket. Daca ai vedea cum sunt stocate, nu te-ai mira deloc.
Problema vinurilor (autohtone sau importate) supraevaluate este una general valabila in Romania. Crede-ma, nu detine nici un producator de pe la noi monopolul supraevaluarii!
@Horia:
Sunt de acord cu tine ca SERVE a scris (o parte din) istoria de dupa ’90 a vinurilor românesti. Nu e mai putin adevarat ca in ziua de azi sunt multi nou veniti care au inceput “sa le sufle in ceafa” veteranilor…
@Mihai:
E adevarat ca Charlotte din 2010 e mai fain decat cel din 2007, dar nu cred ca e chiar un motiv de panica…
In ceea ce priveste magnumul din spatele monitorului, pe eticheta scrie negru pe alb 2011. In ceea ce priveste norocul… multumesc, nu ma plang!
E foarte bine ca noii veniţi le sufla in ceafa veteranilor! Asta e de bine pentru toata lumea. E posibil ca, in scurt timp, sa bem vinuri foarte bune, la preturi din ce in ce mai rezonabile. O asteptam cu totii.
Recitind primul meu comentariu, recunosc ca am fost cam aspru, cand v-am sugerat sa parasiti peisajul, dar, cunoscandu-i pe cei de la SERVE, va spun cu mana pe inima ca acei oameni nu sunt capabili sa faca rabat la calitate, iar vinurile lor nu pot fi descrise nicidecum de cuvintele dumneavoastra, ci mai degraba, pot fi grav afectate de conditiile total improprii de pastrare din hyper sau supermarket, asa dupa cum spunea si Razvan mai sus.
Nefiind o persoana conflictuala, o sa am grija ca, pe viitor, sa indulcesc tonul si sa va respect punctul de vedere, chiar daca nu sunt de acord cu el.
Toate cele bune!
@Horia Cotu:
Multumesc.
Oricum ar fi, am baut in 2010 un vin in Corsica vrajit la Domeniul Comte Peraldi, un cupaj de Carignan si Niellucio (mai era ceva dar nu-mi amintesc) – deci aceiasi filiatie (ca producator nu precum cupaj) si-mi amintesc cu placere. Atunci am inceput sa caut vinurile s.e.r.v.e.
Poate super-urile il stockeaza prost… sa zicem asa ca sa ingropam securea unui razboi inexistent. Dar ma intorc inca o data la pret – am platit atunci 13 euro (adica un pret mic in Franta pentru un AOC). Veti fii, sper, de acord cu mine, ca la 40-50 lei sticla Terra Romana este mult supraevaluat. Si asta fara sa tinem cont de faptul ca salariul unei femei de menaj in Franta este de 1396 euro net/luna fata de 750 de lei in Bucuresti. Realizez ca pare ridicola comparatia dar nu am vrut sa fac diferenta la o meserie intelectuala in aceste doua tari.
Asa ca, sa speram, asa cum spuneti, ca vom bea vinuri corecte la preturi rezonabile. Ma indoiesc, dar am aflat ca speranta (o cunoasteti? era o fata frumoasa) moare ultima!
Cupajul mai contine si Sciaccarellu (60%), daca vorbiti de Dom. Comte Peraldi Rouge. E deosebit, intr-adevar.
Revenire Cuvee Charlotte magnum 2007 – am fost extrem de dezamagit pentru ca am executat 3 bucati si toate aveau un gust proeminent de lemn si parea pe duca. Am zis sa ma bucur de varianta magnum, cat mai are un pic de suflet in ea si am mai defacut o bucata. Constat cu stupoare ca asta este perfecta 🙂 sunt sigur ca ultima busita a avut defect de dop. Nu se putea sa fiu dezamagit de crama favorita, nu puteam sa cred ca au facut un vin prost. Mentionez ca toate vinurile – de la ei – le cumpar de la Clubul Cavalerilor si am evitat sa-mi iau vin rosu intre lunile iunie si septembrie, pentru a evita caldura. Abia astept sa vad cum o sa fie magnumurile din 2007, 2010 si 2011 – am 2 din 2007 care or sa astepte acest eveniment. La final avem si o bucata din 2006 😀
@Matei Perahim
Mi-a luat mult timp sa va raspund pentru ca am vrut sa fiu sigura ca inteleg corect pozitia dumneavoastra. Sunt co-fondator (alaturi de Guy de POIX) al firmei SERVE si in acest moment conduc si Domeniul Peraldi.
Regret sincer ca aveti o parere atat de proasta despre vinurile noastre, mai ales ca observ ca nu sunteti un diletant. Imi doresc sa am posibilitatea sa vi le prezint asa cum sunt ele la noi la crama.
In ceea ce priveste preturile, va rog sa retineti ca in Corsica nu exista TVA la vinuri si ca cei 13 € reprezinta pretul la crama. Astfel, acest pret trebuie comparat cu 3,75 € la Vinul Cavalerului si 6,00 € la Terra Romana. Ca stil si implicit calitate cele doua viunuri – corsican si romanesc – nu se pot compara din pacate: nici soiurile, nici conditiile de mediu (terroir), nici varsta plantatiilor.
Preocuparea pentru calitate si regularitate este insa aceeasi. Deci sunteti oricand bine venit la noi si poate va veti schimba opinia.
@Mihai
Acum, ca m-am pornit, va confirm ca in ceea ce priveste Cuvée Charlotte 2007 ati avut in mod sigur de-a face cu un defect de dop. Politica firmei noastre este ca, atunci cand sunt semnalate, sticlele cu defect de dop sa fie inlocuite. Va rog asadar sa ne comunicati unde va putem trimite “inlocuitorii”. Sper ca nu va deranjeaza daca nu vor fi toate din recolta 2007.
@Mihaela de Poix
Doamna, Va multumesc pentru amabilul raspuns.
Nu am vrut si nu vreau sa intru intr-o polemica despre preturi si nici macar sa fac o comparatie intre industria vinurilor din Franta versus Romania. Aici nici legislatia nu va ajuta si nici indicele de albedo! Nu pot decat sa ma intristez, dupa multi ani de practica in marketing, ca aceasta componenta esentiala (vorbesc de marketing) lipseste industriei autohtone de vinuri. Nu-i vina dumneavoastra ca nu sunteti sprijinita asa cum probabil sunteti in Corsica. “Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris a la legere” spunea Raymond Poincare.
P.S. Scuze pentru lipsa diacriticelor in romana si a accentelor in franceza