Am să vă spun astăzi o povestire adevărată de la London International Wine Fair 2013… Trecând pe lângă standul Blends (o divizie britanică de vânzări a unui grup de crame din Argentina, Italia, Uruguay şi California) mi-a atras atenţia o blondă superbă care oferea vinuri spre degustare unor bătrânei englezi. Tocmai fiindcă în Anglia o femeie frumoasă este tot atât de greu de întâlnit precum o zi cu soare, m-am apropiat şi eu discret de standul respectiv. În paranteză fie spus, ţin să-i contrazic cu această ocazie pe cei care susţin că în industria vinului nu contează vânzătorul ci doar calitatea produsului. Dar să nu ne abatem de la subiect… Când tocmai mă prefăceam interesat de vinurile pe care le prezenta blonda cu pricina, ochii mi-au căzut, nu pe decolteul doamnei ci pe un raft cu sticle din Toscana ale căror etichete mi s-au părut extrem de familiare. Pe etichete scria alb pe negru: Dievole Rinascimento IGT 2009.
Am scos aparatul foto şi am luat un cadru, moment în care blonda m-a întrebat dacă mă interesează vinurile italiene. I-am răspuns că m-au atras mai ales etichetele, care seamănă cu o gamă a unui cunoscut producător român. “Really?” a exclamat ea. Ca s-o conving am luat-o pe sus (mă rog, e un fel de a spune) şi am dus-o douăzeci de metri mai încolo la standul României, arătându-i gama Minima Moralia de la Domeniul Coroanei Segarcea. Femeia a rămas blocată pentru câteva clipe dar trebuie să recunosc că şi-a revenit repede. A scos telefonul mobil cu care a făcut câteva fotografii după care mi-a replicat, cu un surâs care parcă nu mai era al ei: “sunt totuşi lejer diferite etichetele”. N-am putut decât să mă înclin în faţa unei asemenea dovezi de diplomaţie britanică.
