razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Măcin, altă lume şi alt vin…

Trebuie să recunosc că puteam alege şi momente mai prielnice pentru o vizită la Măcin. Dar aşa a fost să fie şi vă rog să mă credeţi că nu-mi pare rău nici o clipă că am pornit în această aventură dobrogeană la cumpăna dintre o iarnă grea şi o primăvară timidă. Fiindcă în podgoria Sărica Niculiţel, chiar dacă nu venise primăvara, iarna îşi cam pierduse elanul… Desigur că n-am plecat singur la drum: companioni mi-au fost prietenii de la Vinul.ro dar şi o parte din bloggerii “Vindependenţi”.

La Alcovin Măcin am intâlnit oameni primitori şi bucuroşi de oaspeţi. Chiar dacă a fost la “limita aderenţei”, vizita prin vie a fost absolut spectaculoasă. Peisajele de asemenea… Am făcut un tur şi prin Crama lui Terente pentru a ne opri în sala de degustare unde ne aşteptau vinurile noi din 2011. Cred că Aligote-ul, Sauvignon Blanc-ul şi Feteasca Regală vor avea un cuvânt greu de spus când vor fi finisate. Mai spre seară a urmat masa, dansul şi introspecţia adâncă… Am plecat de la Măcin cu hotărârea fermă de a reveni.

Related articles

Vinuri şi stele Michelin

În Ungaria există două restaurante cu o stea Michelin – Costes şi Onyx – ambele, evident, în Budapesta. În România există zero restaurante cu o […]

Learn More

Cei 40 de mucenici şi cancerul hepatic

Pe vremea când Armenia era colonie romană, localnicii care “mărturiseau” că sunt creştini erau persecutaţi în fel şi chip. Cei “40 de mucenici” au fost […]

Learn More

Un şut în fund e un pas înainte

Vinul a devenit, oficial, un subiect politic în Republica Moldova. Pentru a înţelege cât mai bine contextul, vă propun un un mic rezumat de istorie […]

Learn More