Săptămâna trecută, pe un blog de vin proaspăt lansat, am citit un material despre o vizită la o binecunoscută cramă din Dealu Mare. După ce am terminat de parcurs textul (care prezenta cu multă dezinvoltură părţile bune dar şi mai puţin bune ale vizitei) nu mi-am putut reprima următoarea întrebare: “oare tot la fel de sinceri eram şi noi la începuturi?”. Greu, foarte greu de dat un răspuns…
A doua zi, pe 11 septembrie (o dată fatidică ar zice unii), am ajuns şi eu la o lansare de cramă… tot în Dealu Mare. Şi nu la orice cramă, ci la Vitis Metamorfosis, un proiect al Casei Antinori în România, o investiţie de vreo 3 milioane de euro situată în localitatea Vadu Săpat. Cei de la Antinori au început proiectul Vitis Metamorfosis împreună cu Cramele Halewood, dar din 2013 au decis să continue singuri. Opiniile în piaţă sunt împărţite: unii zic că a fost o decizie înţeleaptă alţii, desigur, susţin exact contrariul.
Dar, înainte de a vă spune impresiile mele de la lansarea Vitis Metamorfosis vreau să vă fac o mărturisire. Am rămas cu un lejer sentiment de invidie faţă autorul textului de care vă pomeneam la început. Şi invidia mea nu a fost cauzată de stilistica textului (care e departe de a fi una impecabilă) ci de sinceritatea absolută a tonului. Un articol care să conţină (şi) opinii critice la adresa cramei care te-a invitat pare un lux pe care un blogger de vin cu ştate mai vechi nu prea şi-l mai poate permite. Mai ales când eşti abordat cu multă gentileţe de către o firmă de PR, eşti transportat cu un autocar fain, eşti omenit cu bucate alese, eşti plimbat printr-o cramă splendid aranjată şi ţi se dau, cu generozitate, fel de fel de vinuri spre degustare. E greu, e foarte greu să mai fii critic…
Voi încerca în continuare o cascadorie nemaivăzută, drept pentru care am să-i rog pe cei mai slabi de inimă să nu continue lectura. Voi scrie câteva opinii critice la adresa celor de la Vitis Metamorfosis. Şi voi face asta dintr-un singur motiv: o parte din ce am văzut aici mi-a plăcut foarte mult. Cât despre părţile care nu mi-au plăcut atât de mult, le voi spune cu vocea unui prieten sincer. Cine o să aibă urechi de auzit, cu siguranţă o să audă.
Prin urmare, să începem cu părţile bune.
Mi-a plăcut că am primit prin poşta o frumoasă invitaţie tipărită. Mi-a plăcut că a existat opţiunea de a nu veni cu maşina ci cu un autocar elegant (inutil să vă spun cât de enervant e să vii la o degustare şi să nu poţi bea nimic fiindcă trebuie să conduci). Mi-a plăcut că organizatorii mi-au satisfăcut şi moftul de a fi luat cu autocarul practic din faţa casei. Trebuie să recunosc că am fost impresionat de numărul mare de invitaţi dar şi de calitatea celor care au onorat invitaţia: parcă nu venisem la o lansare de cramă ci la un eveniment monden. Mi-a plăcut mult noua cramă Vitis Metamorfosis: o construcţie elegantă fără să fie ostentativă, cu un design interior cu mult alb şi câteva tuşe de lemn natur, o cramă curată de zici că-i farmacie, cu o sală modernă de conferinţe şi o curte interioară eclectică, cu multă verdeaţă, ce induce o plăcută senzaţie de tihnă. Nu în ultimul rând mi-au plăcut oamenii de la cramă: preşedintele Giancorrado Ulrich, oenologul Fiorenzo Rista, dar şi neobositul om de marketing Alfred Binder. O ultimă menţiune, cu reverenţă, trebuie s-o fac pentru cotletele de berbecuţ la proţap dar şi pentru sărmăluţele în foi de vită. Aferim!
Acum, să trecem şi la partea mai spinoasă a trandafirului.
Câte ceva despre PR: fetele care au făcut cu atâta grijă invitaţiile la eveniment nu au părut dornice să mai comunice cu invitaţii odată ce aceştia s-au urcat în autocare şi a început deplasarea către cramă. Să ai o masă captivă de jurnalişti şi de comunicatori din industrie şi să nu… comunici cu ei, mi se pare destul de bizar. O lipsă de comunicare am remarcat-o şi în momentul în care autocarele au ajuns la destinaţie: uşile s-au deschis, invitaţii au coborât, dar n-a fost nimeni care să ne spună încotro s-o luăm sau care ar fi programul (vizita cramei, discursurile, “masa şi dansul”). Fiecare s-a descurcat cum a putut: cei care mai fuseseră pe la o cramă ceva mai bine iar ceilalţi ceva mai puţin bine.
Câte ceva despre organizare: ora la care a început conferinţa de presă (practic după ce toată lumea se aşezase la masă) mi s-a părut destul de nefericit aleasă. De asemenea, jurnaliştilor nu li s-a dat o mapă de presă cu care să plece de la eveniment. Păcat, poate că unii ar fi vrut să scrie imediat câte ceva. E adevărat că a venit pe email un comunicat de presă a doua zi, vineri, pe la ora 3 după-amiază, dar începuse deja weekendul. Prin urmare, reacţiile presei generaliste au apărut de-abia luni. Noroc cu bloggerii de vin care au percutat ceva mai repede. Şi încă un mic neajuns care a umbrit puţin meniul gastronomic de mare excepţie: majoritatea meselor au fost amplasate doar la câţiva metri de grătare. Astfel, cei care iubeau fumul au fost răsfăţaţi iar cei care au vrut să mai simtă şi “nasul” vinului nu au fost la fel de norocoşi.
În final, câte ceva despre vinuri: au fost oferite la degustare o Fetească Regală 2013, un cupaj de Fetească Albă & Sauvignon Blanc 2013, un cupaj de Muscat Ottonel & Tămâioasă Românească 2013, un Rose 2013 şi un Merlot 2012. Paradoxul Vitis Metamorfosis a fost următorul: cel mai reuşit vin a fost şi cel mai ieftin – şi anume Feteasca Regală – singurul care s-a încumetat să depăşească cu puţin bariera de 80 de puncte. Înţeleg că a mai “apărut”, pe finalul serii, o Fetească Neagră Cantus Primus bună. Mi-ar fi imposibil să confirm, deoarece la acea oră mă aflam deja în primul autocar care se întorcea către Bucureşti.
N-aş vrea să rămâneţi cu impresia greşită că a fost o lansare nereuşită. Ba din contra, eu m-am simţit excelent la Vitis Metamorfosis, chiar dacă au fost şi câteva mici neîmpliniri. Sper doar că relatarea lor o să-i ajute pe cei de la cramă mai mult decât un articol necondiţionat laudativ. Tot ce pot spune e că mă voi întoarce oricând cu plăcere la Vadu Săpat. Asta desigur dacă nu mi-am dat deja singur foc la valiză!
