razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Escalop de viţel & Cannonau di Sardegna, Sella & Mosca

Cannonau este soiul naţional al Sardiniei, el fiind cunoscut în Franţa ca Grenache şi în Spania ca Garnacha. Dacă acest strugure s-a născut pe continent şi apoi a migrat pe insulă sau viceversa, e o dispută pe care doar specialiştii o pot tranşa. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de acest Cannonau 100%, maturat 24 de luni în butoaie mari de stejar, produs la una din cramele de top ale Sardiniei. Culoarea vinului este roşu rubiniu deschis, asemenea unui Pinot Noir. Nasul, foarte expresiv, are fructe roşii de pădure, piele tăbăcită, violete şi tutun. Corpul este delicat, cu taninuri ferme şi cu alcool perfect integrat. Gustul vine cu o combinaţie de prune, piper negru, scorţişoară, cafea şi lemn dulce. Postgustul lung, fructat, puţin ierbos, are o astringenţă elegantă şi lasă note persistente de condimente exotice. Are nevoie de o scurtă oxigenare – 30 de minute în decantor – şi de o temperatură de servire ceva mai joasă – circa 14-16 grade. E un vin extrem de generos cu asocierile gastronomice.

Reţeta lui Costăchel | Escalop de viţel cu sos de soia şi vin

Related articles

Salată de cartofi & Roditis, Lafazanis

Despre soiurile greceşti se spune că sunt greu de pronunţat dar uşor de băut. Nimic mai adevărat, mai ales dacă ne referim la soiurile albe. […]

Learn More

Escalop cu sos de lămâie & Kronos Pinot Noir, Halewood

Un Pinot Noir lejer atipic, dar totuşi interesant. Mai întâi, are 13,5% alcool, dar pare un vin foarte lejer. Mai apoi, este maturat în baricuri […]

Learn More
Premium Riesling de Rin 2019, Villa Vinèa

Pilaf de ciuperci & Premium Riesling de Rin 2019, Villa Vinèa

Un Riesling de Rin de pe Târnava Mică, un vin exotic, atât la propriu cât şi la figurat, care aduce citricele coapte şi căldura soarelui […]

Learn More