razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Grange Shiraz 2008, Penfolds [video]

Chiar face banii, domnule, vinul ăsta de 100 de puncte? Întrebarea mi-a pus-o, fără ocolişuri, un bun prieten, mare pasionat de vin. Răspunsul meu a fost oarecum neaşteptat: depinde cât valorează amintirile tale!… Cum adică?… Am încercat să-i descriu, în cuvinte, cum acest Shiraz, din a cărui evantai aromatic nu lipseşte practic nimic, mi-a readus, rând pe rând în memorie, toate gusturile uitate ale copilăriei, adolescenţei şi maturităţii. Are câte ceva pentru fiecare vârstă… şi o mulţime de arome pe care nici măcar nu le-ai simţit vreodată!… Nu ştiu cât am fost de convingător, dar am să-l întreb dacă, până la urmă, a cumpărat vreo sticlă… Pentru toţi cei care se gândesc să investească într-un Grange, am două sfaturi prieteneşti. În primul rând, chiar dacă vinul are un potenţial fantastic de învechire, să ştiţi că este bun de băut pe loc. Este perfect finisat, sferic chiar, după nici 5 ani de viaţă! În al doilea rând, vinul este nefiltrat şi are musai nevoie de o dublă decantare, nu atât pentru oxigenare cât pentru a înlătura depozitul acumulat în sticlă. Dar, mai presus de orice sfat, vă pot spune cu mâna pe inimă: o sticlă de Penfolds Grange nu e o sticlă cu vin, e o sticlă doldora cu amintiri!

Degustare Penfolds Grange 2008 pentru UnVinPeZi, Vinoteca Opera, 8 octombrie 2013:

5

Evaluarea vinului

1 stea: 75-79 puncte (decent)
2 stele: 80-84 puncte (bun)
3 stele: 85-89 puncte (foarte bun)
4 stele: 90-94 puncte (excelent)
5 stele: 95-100 puncte (dumnezeiesc)

Related articles

Verticală de Pinot Noir BIO

Cea mai memorabilă degustare a anului 2024

Au fost multe degustări la care am fost invitat să vorbesc anul acesta şi nu vreau, sub nicio formă, să fac aici un top al […]

Learn More

Blogmeet Vindependent la Iaşi: programul

După cum anunţa George Mitea cu ceva timp în urmă, între 17 şi 19 iunie 2011, grupul de bloggeri “Vindependent” se reuneşte la Iaşi. Fiind […]

Learn More

La Castelul Jidvei domneşte Feteasca Regală

Împreună cu o parte a grupului itinerant de Vindependenţi (Mona Arsulescu, George Mitea, Ciprian Haret şi Mihai Vasile) am lăsat în urmă tumultul “suspendării nevalidate” […]

Learn More