Reţeta lui Costăchel este una neobişnuită dar foarte binevenită pentru sfârşitul postului. La fel de neaşteptată va fi şi propunerea mea de asociere cu vinul: ce-aţi zice de un Beaujolais Nouveau 2010… Dar, haideţi mai întâi să vedem ce părere au diferitele naţii despre acest vin. Francezii nu cred că un Beaujolais Nouveau ar avea pedigree-ul pentru a fi un vin clasic, dar îl considera întotdeauna un vin bun. Americanii îl cumpăra frenetic pentru a acompania tradiţionalul curcan de “Thanksgiving Day” şi rup uşile magazinelor de vin în a treia zi de joi din noiembrie când Beaujolais Nouveau se pune în vânzare. Italienii se uită cu multă circumspecţie la acest vin făcut din soiul roşu numit foarte alambicat “Gamay Noir à Jus Blanc”. Britanicii, cu inconfundabilul lor umor, considera toată legenda Beaujolais-ului mai degrabă ca o farsă gândită de francezi special ca să-i enerveze. Prin urmare unii îl iubesc, alţii îl urăsc, dar nimeni nu rămâne indiferent! Cât e adevăr şi cât e marketing în această poveste? Greu de spus… Tehnica de vinificare este însă una originală. Mai întâi se face aşa numita “macerare carbonică” pentru a potenţa la maximum aromele fructate fără a extrage taninii amari, după care vinul este pasteurizat pentru a-şi păstra nota de prospeţime dar şi pentru a împiedica fermentarea malolactica. În acest fel vinul este gata de îmbuteliat la maximum 8 săptămâni după recoltarea strugurilor. Amatorii de vinuri maturate în baric şi învechite la sticlă nu au evident ce căuta în această povestire. Eu am lăsat toate prejudecăţile de-o parte şi am gustat un Beaujolais Nouveau din 2010 produs de celebrul Georges Duboeuf. Seamănă foarte mult cu “Căpşunica” pe care o făcea bunicul meu, dar are cu certitudine mai multă eleganta şi supleţe. Cu alte cuvinte avem de-a face cu un vin roşu rubiniu, cu un nas de fructe de pădure şi un gust foarte proaspăt dar destul de subţire, nu foarte acid dar totuşi bine echilibrat şi cu un finiş puţin cam scurt. Impresia generală este că ţi-ai dori imediat încă un pahar ca să-ţi lămureşti dilema: merită sau nu 45 de lei pentru o sticlă. Eu zic că dacă îl bei doar o dată pe an nu este chiar o avere. De netăgăduit este însă faptul că despre tehnicile de marketing folosite la promovarea acestui vin s-ar putea scrie o carte de referinţă, la fel ca şi sloganul său de promovare “Le Beaujolais Nouveau est arrivé!”
