razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Piept de pui cu ciuperci & Bistritzer Weingarten Sauvignon Blanc 2025

Bistritzer Weingarten 1461 Sauvignon Blanc 2025

Un Sauvignon Blanc 100%, obţinut din struguri recoltaţi de pe o singură parcelă (1,7 hectare) situată în imediata vecinătate a oraşului Bistriţa, un vin îmbuteliat într-o serie limitată. Denumirea de pe etichetă face o referire, bine documentată dealtfel, la anul 1461 – prima atestare a legăturii oraşului Bistriţa cu meşteşugul producerii vinului. Însă, să nu vă lăsaţi cumva induşi în eroare de „grafica medievală” a etichetei – în sticlă avem un Sauvignon Blanc cu o stilistică foarte modernă, aş îndrăzni să-l numesc chiar „un vin cu atribute hipstereşti”. Tânărul enolog Darius Pripon, autorul acestui vin, s-a uitat (îmi place să cred), cu un ochi spre Lumea Noua şi cu celălalt către Lumea Veche, în procesul de creaţie. Prin urmare, la o primă impresie, regăsim notele exuberante de soc, lime şi ierburi verzi condimentate specifice vinurilor neozeelandeze din regiunea Marlborough. Dacă mai avem puţintică răbdare cu lichidul din pahar, apar şi senzaţiile de ardei verde, agrişe şi pomelo, bine susţinute de o aciditate vibrantă şi o subtilă mineralitate, care ne duc cu gândul la un Sauvignon Blanc din Sancerre, de pe valea Loarei. În rezumat, avem de-a face cu un vin-eveniment care împachetează şi livrează, deopotrivă, o poveste autentică şi o realizare enologică de excepţie. Având în vedere că sticla pe care am degustat-o avea numărul 1296 (dintr-un total de 3977 exemplare), nu pot decât să vă recomand, cu toată urgenţa, să vă cam grăbiţi cu achiziţia!

Piept de pui cu ciuperci şi smântână
Reţeta lui Costăchel | Piept de pui cu ciuperci şi smântână

Urmăriţi PAHARNICUL pe Substack!

4

Evaluarea vinului

1 stea: 75-79 puncte (decent)
2 stele: 80-84 puncte (bun)
3 stele: 85-89 puncte (foarte bun)
4 stele: 90-94 puncte (excelent)
5 stele: 95-100 puncte (dumnezeiesc)

Related articles

Plăcintă cu praz & Leat 6500 Sauvignon Blanc 2013

Fermentarea parţială în lemn şi maturarea pe drojdii fine dă acestui Sauvignon Blanc o impresie generală de intensitate, complexitate şi prospeţime. Culoarea vinului este galben […]

Learn More
Arrogance rosé demidulce 2022, Domeniile Franco-Române

Castronele cu mere & Arrogance rosé demidulce 2022, Domeniile Franco-Române

Un cupaj din Merlot (80%) şi Pinot Noir (20%), originar din regiunea Dealu Mare (comuna Săhăteni, judeţul Buzău), un rozé demidulce care mizează totul pe […]

Learn More

Avocado umplut cu mascarpone & Sole Sauvignon Blanc 2013

Un Sauvignon Blanc 100%, obţinut din struguri recoltaţi pe un areal restrâns numit Dealul Ţiganului. Cam asta ar însemna, în traducere liberă, menţiunea “single vineyard” […]

Learn More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *