razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Şuncă de Praga cu sos de mere & Merlot Rosé, DVFR

Pentru această reţetă în mod evident avem nevoie de un rosé delicat şi parfumat. Şi, dacă de la Costăchel primim un foarte bun sfat (să folosim şuncă de Praga adevărată) eu nu pot decât să vă sfătuiesc acelaşi lucru: să alegem un rosé adevărat. Şi, ce poate fi mai adevărat decât un rosé din Merlot făcut de către un viticultor din Bourgogne? Este adevărat că omul nostru are vie în Dealu Mare şi că enologul sau este român get-beget… astea de-acum sunt detalii care nu vor schimba câtuşi de puţin rezultatul final. Vorbim prin urmare despre un Merlot Rosé 2008 produs la Domeniile Viticole Franco-Române din Săhăteni, Buzău, un vin cu o culoare care aduce cu cea a foii de ceapă, o nuanţă tipică pentru un rose făcut la şcoala franceză, din struguri roşii, după un procedeu de vinificaţie asemănător celui pentru struguri albi. Nasul vinului este proaspăt şi fin, cu note de fructe de toamnă, din care predomină merele şi gutuile bine coapte. Gustativ vinul prezintă o bună aciditate care-i dă vioiciune, un corp fructat cu arome de zmeură şi căpşuni plus un infim rest de zahăr care-i aduce multă rotunjime şi o predispoziţie pentru asocierile gastronomice. Impresia generală este de eleganţă şi feminitate ceea ce îl recomandă la combinaţia sofisticată de şuncă de Praga şi sos de mere cu scorţişoară. Şi, dacă vă gândiţi că un vin atât de complex costă doar 22 de lei sticla, o să înţelegeţi lesne de ce îl voi trece la categoria “best-buy”.

Reţeta lui Costăchel | Şuncă de Praga cu sos de mere

Related articles

Saint Louis de Provence Rosé 2024, Estandon

Caş frământat & Saint Louis de Provence Rosé 2024, Estandon

Un cupaj de Syrah, Grenache, Carignan şi Cinsault, originar din regiunea Provence (sudul Franţei), un roze delicat, proaspăt şi extrem de elegant. Culoare roz pal […]

Learn More

Prăjitură cu blat de biscuiţi & Cream Sherry, Gonzalez Byass

În regiunea spaniolă Jerez de la Frontera, de unde provine vinul de azi, denumirea de “Cream Sherry” indică un cupaj obţinut din două tipuri de […]

Learn More
Arrogance Roşu, Domeniile Franco-Române

Nucă de vită cu bere & Arrogance Roşu, Domeniile Franco-Române

Un cupaj eclectic, cu 75% Fetească Neagră din 2022 şi 25% Merlot din 2019 (baricat 36 de luni), provenind din regiunea Dealu Mare (comuna Săhăteni, […]

Learn More