razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Blogmeet Vindependent la Iaşi: programul

După cum anunţa George Mitea cu ceva timp în urmă, între 17 şi 19 iunie 2011, grupul de bloggeri “Vindependent” se reuneşte la Iaşi. Fiind mână în mână cu organizatorii, am aruncat o privire pe programul zilei de zilei de sâmbătă 18 iunie şi iată ce am aflat…

Dimineaţa la 10, la Facultatea de Jurnalism (later edit: în amfiteatrul Institutului de Medicină Legală, str. Buna Vestire nr. 4), va avea loc un Workshop de Newmedia organizat de “Vindependenţi” împreună cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti. Se pare că vor participa bloggeri, profesori şi studenţi de la jurnalism plus ceva jurnalişti cu ştate mai vechi în presa locală. Dan Doboş, redactor şef la Evenimentul (regional al Moldovei) vrea să contrarieze audienţa cu un speech intitulat “Eu nu sunt blogger!”. S-o vedem şi pe asta!

Dacă nu iese cu bătaie, după workshop, pe la orele 14, urmează o vizită de lucru la Vişani, obiectivul fiind Crama Olteanu. Tour-guide va fi Cătălin Zamfir, autorul vinurilor Gramma. Am informaţii certe că la cramă pregătirile sunt în toi.

Cum ziua de sâmbătă e lungă şi nu se dă uşor bătută, începând cu orele 19, urmează o degustare tovărăşească la magazinul Good Point. Profesorul Valeriu V. Cotea a promis că vine şi el să salute bloggerii mai ales că pe masă vor fi (printre altele) un Brunello di Montalcino din 1978 şi un Rosso di Montalcino din 1987.

Majoritatea bloggerilor (later edit: de vin) au confirmat deja prezenţa la Iaşi iar cei care n-au făcut-o vor fi aspru criticaţi în plen!

NB: Dacă sunteţi blogger de vin şi nu aţi primit încă o invitaţie este integral vina mea! Trimiteti-mi un email şi voi remedia pe dată!

Later edit: avem şi un afiş foarte “vintage” graţie lui Bogdan Bocşe.

Related articles

Verticală de Pinot Noir BIO

Cea mai memorabilă degustare a anului 2024

Au fost multe degustări la care am fost invitat să vorbesc anul acesta şi nu vreau, sub nicio formă, să fac aici un top al […]

Learn More

Vânzătorul cu blog

Astăzi am fost într-o dispoziţie pozitiv melancolică. Prin urmare, am reuşit să fac o mică listă cu momente faine din scurta mea carieră de (maxim) […]

Learn More

Escapades versus Egregio: un nou caz de clonare

Prima zi la ProWein 2014 mi-a reamintit că România e o ţară unde un prim-ministru a avut nevoie de intervenţia Curţii Supreme de Justiţie pentru […]

Learn More

4 Comments

  1. In primul rand nu exista o facultate de jurnalism iar in al doilea rand Departamentul de Jurnalism nu are amfitetru de la Institul de Medicina Legala OMFG!
    fratilor, ramaneti online va rog!

  2. Andrei, este vorba despre majoritatea bloggerilor de vin. Alti bloggeri nici n-au fost invitati…

Comments are closed.