razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Şniţel umplut în pesmet & Patrician Chardonnay

În România există, după ştiinţa mea, doar doi producători de vin cu certificare Bio. Dacă despre Domeniile Viticole Franco-Romane v-am mai povestit, ar fi cazul să-l cunoaştem şi pe cel de-al doilea pionier al vinurilor ecologice: Crama Frâncu. Situată în localitatea Adamclisi din sudul Dobrogei, crama are în proprietate 130 de hectare de vie tânără, de pe care primele două recolte de struguri s-au obţinut de-abia în 2009 şi 2010. Pentru ca vinul să poarte atributul “Bio” via din care se obţin strugurii nu primeşte tratamente chimice, ci doar organice, agreate de organisme de certificare ecologică, în speţă Austria Bio Guarantie. În ceea ce priveşte vinul ecologic aş face o mică paranteză. Ştim cu toţii că este puţin mai scump decât vinul “normal”. Asta n-ar fi o problemă în sine dacă ar exista şi un câştig în calitate şi gust. Din păcate nu este întotdeauna cazul, motiv pentru care entuziasmul consumatorilor faţă de acest tip de vinuri este moderat. Trebuie să vă semnalez însă că există şi excepţii de la regulă, iar Patrician Chardonnay Bio 2010 este una dintre ele. Aşa că vă propun să lăsăm teoria şi să turnăm vinul în pahare ca să vă convingeţi şi singuri… Culoarea este galbenă cu reflexii roşcate. Nasul este exploziv, proaspăt şi intens, cu multe banane, ananas şi soc. Gustul debutează cu un atac acid după care evoluează spre note fructate, onctuoase, de fagure de miere. Mai apoi apar şi notele ierboase împreună cu o lejeră astringenta. Alcoolul este foarte bine integrat, dar dă totuşi o vagă senzaţie de amăreala pe final. Postgustul este lung, fructat, citric, cu note de lemn afumat şi tămâie. Preţul de 42 de lei pentru o sticlă îl poziţionează într-un segment unde se bate de la egal la egal cu alte Chardonnay-uri “ne-Bio”. La Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest 2011 a primit 90 de puncte şi o Medalie de aur. Poate nu întâmplător.

Reţeta lui Costăchel | Şniţel umplut în pesmet aromat

Related articles

Fileuri de peşte alb & Gramma Aligote 2011

Culoarea este galben pal, cu o bună limpezime. Nasul, reţinut, are flori albe, caise şi soc. Gustul este rotund şi echilibrat, cu aciditate moderată şi […]

Learn More
Val Vârtej Alb 2022, Casa Rotărescu

Pui cu conopidă & Val Vârtej Alb 2022, Casa Rotărescu

Un “asamblaj secret” de soiuri albe din Dealu Mare, pe care Silviu Rotărescu, autorul vinului, nu a dorit (încă) să le divulge, lăsând în seama […]

Learn More
Les Deux Albion Blanc 2017, Château de Saint Cosme

Quiche lorraine & Les Deux Albion 2017, Saint Cosme

Îmi place să cred că numele (arhaic şi oarecum mucalit) al acestui vin se referă la stilul de vinificaţie abordat, situat undeva la confluenţa dintre […]

Learn More

1 Comment

Comments are closed.