Astăzi am fost într-o dispoziţie pozitiv melancolică. Prin urmare, am reuşit să fac o mică listă cu momente faine din scurta mea carieră de (maxim) cinci ani în lumea vinului. Mi-am amintit, rând pe rând, despre primele vizite la crame, despre primele degustări de vin, despre apariţia primei publicaţii specializate, despre primii bloggeri de vin şi despre primele blogmeet-uri. Astea au fost vremurile bune din anii 2008-2009, când bugetele erau bugete şi când toată lumea era prietenă cu toată lumea. Între timp a venit criza. Bugetele n-au mai fost bugete şi multe prietenii s-au dus pe apa sâmbetei. Asta-i viaţa… Partea nostimă a crizei e că te ajută să-ţi dai seama din ce material sunt construiţi oamenii cu care te însoţeşti. Din păcate, unele revelaţii sunt cam dureroase. Trebuie să recunosc însă că am avut şi câteva surprize plăcute. Se pare că prieteniile născute în situaţii limită sunt cele mai durabile. Cel puţin aşa m-au asigurat nişte oameni mai înţelepţi decât mine.
Dar, să trecem şi la partea mai urâtă a lucrurilor. Mi s-au reproşat multe de când am intrat în lumea vinului. Unele pe bună dreptate, altele aiurea-n tramvai. Ia să vedem… Cică n-am pregătire de specialitate (sunt inginer constructor, ce dracu’!). Cică nu sunt degustător autorizat (conduc de bezmetic, fără carnet, pe drumul vinului). Cică nu sunt somelier (evident, n-am şorţ şi nici morgă). Cică n-am fost la destule târguri de vin (n-am înţeles dacă în calitate de expozant sau de vizitator, voi reveni). Cică n-am degustat destule vinuri (asta e o certitudine, vă jur!). Cică nu scriu zilnic pe blog (aici trebuie să mă recunosc învins, mai am şi alte treburi de făcut). Cică nu scriu decât de bine despre vinuri (n-are tupeu dom’le, ce mai!). La urma urmelor, cică n-ar fi etic ca unul care vinde vin să aibă şi blog de vin (probabil un blog de botoşei croşetaţi ar fi ok).
Acum, vin şi eu cu o întrebare de baraj: aţi avea încredere într-un vânzător de vin care nu ştie să scrie despre vin? Sau, să reformulez: aţi avea încredere într-un blogger de vin care nu ştie să vândă?
Sincer Razvane e un articol pe care l-am savurat. Nu cred ca exista cineva dintre noi care sa inceapa o activitate si sa nu aiba parte de astfel de comentarii. De cite ori am vorbit cu prietenii despre activitatea de la Good Point toti au fost de acord cu mine ca treaba pe care o faci tu aici in Iasi e ceea ce trebuie acestor oameni amortiti de probleme si de nepasare. Nu cred ca ai nevoie de vorbe frumoase sau de incurajari. N. Steinhardt spunea in Eseurile sale ca e bine stiut ca prietenii nu ar trebui sa-i deranjam decit cu inmormintarea noastra dar chiar si atunci… Deci nu astepta lucruri pozitive, vezi daca comentariile sunt constructive si daca cei care apreciaza vinul bun sunt in masura sa o faca pina la capat. Ramai acelasi Razvan care face in acest oras amortit de timp o schimbare pe un domeniu in care nu avem suficienta cultura. Citi dintre noi care au invatat la facultati consacrate facem ceea ce am invatat in tinerete? Dar curios lucru ca reusim sa excelam in activitati la care nu am visat si la care, culmea, chiar ne si iese. Cineva trebuie sa le inceapa si pe astea. Mihaela U.
@Mihaela, pentru că nu eşti “amorţită şi nepăsătoare”, îţi mulţumesc. În rest, sper să nu-mi deranjez prietenii nici măcar c-o înmormântare… Din păcate însă, cred c-o să mai dureze un pic! 😀
M-ai convins. Ma apuc sa scriu despre blogurile altora. Cu botoseii nu ma descurc 🙂
@RaSto, mă bucur că am mai făcut un prozelit!
mare dreptate ai si mari adevaruri grait-ai!
@Laurentiu, n-am enunţat nici un mare adevăr, am pus doar o întrebare…
Draga Razvan, vinzator de blog ce-mi esti,
Nu stiu cum ai facut, dar ai punctat destul de bine niste aspecte… legate de criza si alte alea… starea ta pozitiv melancolica a facut sa-mi placa ce am citit. Nu am habar despre vinuri si nici blog nu am… chiar am fost usor admonestata acum ceva timp ca nu stiu despre vinuri si ca atare cultura mea ar fi incompleta… vorba ta, ma recunosc invinsa :))).
Dar uite, asa inculta cum sint eu, cu gustul meu “peisan” pentru capsunica facuta la colt de casa pe la tara (sau chiar pe balconul vreunui apartament), sau cu placerea absoluta pentru o bere rece pe vreo terasa a Iasului, pot sa iti spun un singur lucru: orice vin scump ai bea si orice scofeturi ai minca, toate nu fac nici cit un graunte de tarina, daca nu ai o companie frumoasa. Adica Prieteni!
Toata admiratia pentru oamenii intelepti despre care spui.
Asa ca tu vezi-ti de treaba ta si vinde si scrie, sau scrie si vinde, fa ce stii tu sa faci si ce-ti place, dar nu uita de momentele adevarate si clare ale vietii.
@Oana, unele prietenii durabile s-au născut şi înainte de criză. Îţi mulţumesc!
Stiu, Razvane. Sa fie sanatosi prietenii dinainte, din timpul si de dupa criza! Ridic un pahar in cinstea lor 🙂