razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Paste cu dovlecei şi smântână & Punct alb 2011

Ştiu că poate îi voi contraria pe cititorii ceva mai tineri, dar trebuie să vă fac o mărturisire: nu mi-am petrecut copilăria în faţa unui ecran de laptop. La vremea aceea nu exista nici măcar perspectiva inventării PC-ului… Aşa că, în lipsa netului, îmi iroseam timpul plimbându-mă prin Parcul Copou sau jucându-mă cu prietenii “Leapşa”, “Şotron”, “Flori, fete sau băieţi”, “V-aţi ascunselea” sau “Lapte gros”. Din toate aceste jocuri (vai!) offline preferatul meu era de departe “Flori, fete sau băieţi” deoarece puteam să aflu care fată mă place şi să-i fac, indirect desigur, declaraţii de dragoste… Dar, ce legătură are asta cu vinul? Sincer, nici eu nu ştiu de ce m-am lăsat dus de firul acestei poveşti, când de fapt ar fi trebuit să vă descriu cupajul de Fetească Albă, Sauvignon Blanc şi Riesling de Rhin denumit simplu Punct alb. Poate pentru că, degustându-l într-o seară ploioasă de mai, mi-a adus în amintire jocurile copilăriei. N-aş putea spune care din cele trei soiuri ce alcătuiesc acest vin m-a sedus mai degrabă: Feteasca Albă cea suavă şi florală, Sauvignon Blanc-ul cel fructat şi feminin sau Rieslingul de Rhin cel corpolent şi băieţos. Flori, fete sau băieţi? Greu de spus… Voi încheia această cronică mai puţin obişnuită spunându-vă despre Punct alb 2011 că îşi merită cu prisosinţă cei 19 lei pentru o sticlă şi că trebuie băut în următorul an, cât e tânăr şi în putere… Garantat stârneşte amintiri!

Reţeta lui Costăchel | Paste cu dovlecei şi smântână

Related articles

Alira Concordia 2013, WineRo

Soutzoukakia & Alira Concordia 2013, WineRo

Prin intermediul acestui cupaj de Fetească Neagră şi Merlot, producătorul dobrogean de la Aliman încearcă să reînvie tema antică a Concordiei – zeiţa ce întruchipa […]

Learn More
Alb de Histria 2020, Crama Histria

Paste cu fructe de mare & Alb de Histria 2020, Crama Histria

Un Riesling dobrogean din regiunea Cogealac, care se recomandă prin trei atribute: fineţe, prospeţime şi echilibru. Culoarea este galben pai, strălucitoare, iar nasul e discret, […]

Learn More
Queen of Hearts 2023, Nico Lazaridi

Cartofi ţărăneşti & Queen of Hearts 2023, Nico Lazaridi

Un cupaj eclectic şi prietenos, care reuneşte nu mai puţin de 5 soiuri greceşti şi internaţionale (Roditis, Muscat de Alexandria, Assyrtiko, Chardonnay şi Ugni Blanc), […]

Learn More