razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Praz gratinat cu şuncă & Alma Tobia Rosado

Reţeta lui Costăchel este una de sărbătoare, aşa că îi voi asocia un vin-eveniment: Alma Tobia Rosado. În 1996 Oscar Tobia, inovativul enolog din La Rioja, producea pentru prima dată în Spania acest rosé fermentat în baric. Pentru cei curioşi care e tehnologia, o voi divulga în continuare: vinul este realizat dintr-un cupaj de 60% Tempranillo, 25% Graciano şi 15% Garnacha. Strugurii sunt culeşi şi selectaţi manual. Mustul se filtrează după o macerare de 36 de ore la o temperatură controlată de 8-10 grade sub un strat protector de bioxid de carbon. Fermentarea se face în baricuri noi de stejar francez la o temperatură constantă de 13-15 grade. Maturarea are loc, timp de 5 luni, tot în baricuri franţuzeşti. Acum haideţi să turnăm vinul în pahare şi să vedem ce-a ieşit după atâta trudă… Culoarea este absolut neaşteptată pentru un rosé şi ne aminteşte mai degrabă de căpşunile proaspăt culese. Buchetul este intens şi uimitor de complex: fructe roşii de pădure, note florale, mentă, lemn afumat, cafea şi condimente dulci. Gustativ avem de-a face cu un vin sec, echilibrat, proaspăt, onctuos şi mătăsos, cu note de fructe roşii supracoapte şi carne crudă. Postgustul este lung, cu o elegantă nota amăruie. Un vin cu adevărat impresionant din toate punctele de vedere. Trebuie să vă previn însă că şi preţul este pe măsură: costă 70 de lei sticla şi se găseşte doar în magazinele specializate. Însă, dacă ne gândim că Robert Parker a cotat în 2008 acest vin cu 90 de puncte din 100 putem considera că preţul este chiar foarte corect!

Reţeta lui Costăchel | Praz gratinat cu şuncă

Related articles

Freamăt Alb 2021, Domeniul Catleya

Budincă de conopidă & Freamăt Alb 2021, Domeniul Catleya

Un cupaj pur românesc de Fetească Alba (68%) şi Fetească Regală (32%), originar din Mehedinţi (Corcova), un vin voluptos şi expresiv, care declină cu succes […]

Learn More

Quiche Lorraine & Vina Tobia Blanco

Am auzit adeseori acreditata teoria conform carei in regiunea Rioja din nordul Spaniei singurele vinuri care merita luate in considerare sunt cele rosii. Nimic mai […]

Learn More
Première Rosé 2018, Château Pigoudet

Pui vânătoresc & Première Rosé 2018, Château Pigoudet

Un roze “de manual”, din Grenache, Cinsault, Cabernet Sauvignon şi Syrah, produs pe domeniul Pigoudet din Aix-en-Provence, în sudul Franţei. Avem de-a face cu un […]

Learn More