razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Guacamole & Cawarra Semillon-Chardonnay

Sa alegi un vin pentru Guacamole nu e tocmai o sarcina usoara, acest preparat fiind in mod traditional asociat cu Margarita si/sau bere. Desigur ca primul gand m-a dus catre un Sauvignon Blanc, asa cum foarte bine recomanda si George Mitea pe blogul lui Costachel. Am hotarat insa sa ma abat putin de la drumul drept si sa recomand un vin cu un corp mai amplu. M-am oprit la un cupaj din doua soiuri clasice, Semillon si Chardonnay, primul oferind textura vinului iar cel de-al doilea aducandu-i un buchet de arome exotice. Unde gasim asa ceva? Pai, la o aruncatura de bat… in New South Wales – Australia! Mergem la crama doctorului Lindeman (infiintata in 1843 pe podgoria Cawara) si incercam un Semillon-Chardonnay din 2007. Un vin rotund si cremos, cu arome citrice si note de pepene galben, care se asorteaza de minune cu grasimile vegetale din fructul de avocado (pe care, am aflat cu amuzament, mexicanii il numesc “untul saracului”). Fiind un vin tanar are un finish scurt dar foarte catifelat, lasand o aroma discreta de sâmbure de caisă. Nimic sofisticat la Cawarra – este un vin de zi cu zi, plin de prospetine, dar care isi face banii cu prisosinta. Acest Semillon-Chardonnay il puteti gasi in magazinele specializate cu 27 lei la raft.

Reţeta lui Costăchel | Guacamole

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *