razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Cartofi cu usturoi şi sos de roşii & Caloian RheinRiesling

În ultimii ani, a început să apară şi la noi, din plantaţii tinere, Rieslingul de Rin. Considerat de către specialişti net superior Rieslingului Italian (foarte cultivat în România), Rheinrieslingul provine, după cum îi spune şi numele, de pe valea Rinului (Germania şi Alsacia). Vă veţi întreba de ce avem atât de puţin Riesling de Rin în podgoriile noastre? Poate fiindcă e “fragil” şi mai greu de cultivat, sau poate fiindcă dă producţii mici la hectar… Oricare ar fi cauza, în prezent lucrurile se schimbă şi Rieslingul de Rin revine la modă. Crama Oprişor s-a încadrat şi ea în această tendinţă, propunându-ne un RheinRiesling 2011 în gama Caloian. Haideţi să răcim bine vinul şi să-l turnăm în pahare. Culoarea este galben deschis, aproape translucid. Nasul are flori de tei, gutuie coaptă şi calcar ud. Gustul e sec cu o uşoară iluzie de dulce, aciditatea este moderată iar alcoolul (12.5%) stă bine ascuns în corpul plin al vinului. Predomină notele de caise, gutui, lime şi miere. Postgustul e lung, aromat, puţin dulceag, cu peltea de gutui, mango şi o mineralitate discretă. Preţul de 27 de lei pentru o sticlă este la fel de prietenos ca şi vinul!

Reţeta lui Costăchel | Cartofi la cuptor cu usturoi şi sos de roşii

Related articles

Briz Freschissimo, San Simone

Cartofi noi la cuptor & Briz Freschissimo, San Simone

Când ai nevoie de-un vin cu puţin “fizz” (dar nu prea mult), proaspăt şi revigorant (dar nu exagerat), cu care să începi o masă colocvială […]

Learn More

Paste cu piept de pui & 3 Hectare Sable Noble alb

Dacă aţi supravieţuit atacului culinar din perioada Sărbătorilor de Paşti cred că sunteţi de acord cu mine că trebuie să ne relaxăm puţin stomacul, dar […]

Learn More

Muşchi de vită cu ciuperci & Campofiorin MASI

Producătorul italian MASI a contribuit la definirea, în 1964, a unei categorii de vinuri denumite “supervenetiene”. Etalonul de la care s-a pornit a fost chiar […]

Learn More