razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Praz cu măsline & Livia Şarbă, Gîrboiu

Mâncarea de praz cu măsline propusă de Costăchel are două atuuri importante… În primul rând este o reţetă lejeră, care vine după o lungă perioadă de “bombardament culinar” începută în decembrie odată cu sărbătorile de iarnă şi, în al doilea rând, face parte din puţinele mâncăruri la care se poate asocia Şarba vinificată în sec. Trebuie să recunosc că, după multe discuţii cu maestrul Costăchel, nu am descoperit prea multe reţete la care să meargă acest soi aromatic. Unii vor spune că Şarba, o încrucişare de Tămâioasă Românească cu Riesling Italian, nu ar trebui vinificată decât în dulce, dar eu v-aş ruga să dăm un verdict abia după ce gustăm vinul propus azi. Prin urmare vorbim de o Şarbă din gama Livia de la Crama Gîrboiu (DOC Coteşti) din anul 2009, vinificată sec. Acesta este anul de recoltă în care Şarba Livia mi-a plăcut cu adevărat, ea fiind la ora actuală printre puţinele variante îmbuteliate ale acestui soi. Dar să turnăm vinul în pahare… Culoarea este galben-verzuie, specifică unui vin tânăr, nasul are flori de soc şi de cireş cât şi o aromă de piersică coaptă. Recunosc că m-am aşteptat să regăsesc şi celebrul miros de petale de trandafiri de dulceaţă, cu care este în general creditată Şarba, dar nu prea l-am detectat. Gustativ am remarcat corpul robust, neaşteptat pentru un vin alb sec, iar alcoolul de 12.5% bine integrat, aciditatea cât şi notele citrice dau o impresie generală de echilibru şi de rotunjime. Postgustul lung şi proaspăt, cu note florale, te îmbie imediat la un nou pahar. Preţul de 24 de lei pentru o sticlă îl face un vin extrem de atractiv şi din punctul de vedere al raportului calitate/preţ. Pe scurt un vin de recomandat pentru discuţii lungi cu prietenii şi care, cu ceva străduinţă, se poate asocia la câteva reţete de aperitive sau mâncăruri lejere aşa cum este cea de praz cu măsline.

Reţeta lui Costăchel | Praz cu măsline

Related articles

Rusalcă albă 2018, Crama Oprişor

Păstrăv cu piper şi lămâie & Rusalcă albă 2018, Crama Oprişor

O combinaţie bine dozată, din patru soiuri albe, care aduce cu sine nu mai puţin de patru atribute: prospeţime, fineţe, complexitate şi echilibru. Avem de-a […]

Learn More
Caii de la Letea Sauvignon Blanc 2017, Viticola Sarica Niculiţel

Caii de la Letea Sauvignon Blanc 2017 & cartofi la cuptor greceşti

Un Sauvignon Blanc prietenos şi colocvial, cu alcool şi aciditate moderată, numai bun de băut pe terasă sau la o discuţie cu prietenii. Culoarea vinului […]

Learn More
Nomad Sauvignon Blanc 2022, Aurelia Vişinescu

Urdă cu ardei gras & Nomad Sauvignon Blanc 2022, Aurelia Vişinescu

Un Sauvignon Blanc 100%, din regiunea Săhăteni (judeţul Buzău), un vin care îmbina senzaţiile de fructe exotice coapte cu notele minerale, ierboase. Culoare galben pai, […]

Learn More