razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Salata (de) Boeuf & Albariño 2013, Miguel Torres

Un vin spaniol exotic, care vine din Galicia, mai precis din Rías Baixas. Vinul este obţinut din soiul semi-aromatic Albariño, o clonă de Riesling adusă în nord-vestul Spaniei tocmai din Alsacia, prin secolul al 15-lea. Culoarea vinului este galben pai, cu reflexii verzui, iar nasul vine cu flori de câmp, iarbă proaspăt cosită şi alune verzi. Corpul este onctuos, alcoolul e impecabil integrat şi aciditatea prezentă la datorie. Gustativ chiar seamănă cu Rieslingul alsacian, având arome pregnante de piersici, caise şi mere verzi. Un vin cu multă prospeţime şi note vag condimentate. Postgustul este lung, citric şi cu note discret minerale. Vinul este ideal pentru a începe o masă pe bază de peşte şi fructe de mare. Se poate servi şi ceva mai cald (10-12 grade), fără ca aciditatea să deranjeze.

Reţeta lui Costăchel | Salata (de) Boeuf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *