razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Praz cu smântână & Les Faitieres Pinot Gris

La acest început de an, pe lângă alte lipsuri, resimţim cu toţii absenţa zăpezii. V-aş propune, ca un exerciţiu de consolare, să facem o plimbare virtuală într-o zonă cu multă zăpada: Alsacia… Nu va fi o escapadă întâmplătoare, căci avem de vizitat crama Orschwiller din Haut Rhin, unde, la adăpostul stratului gros de zăpadă, fermentează vinurile albe ale anului viitor. De ce tocmai în Alsacia? Păi e simplu: aici găsim acel Pinot Gris demisec care merge perfect cu mâncarea de praz propusă de Costăchel. Dar, mai întâi, câteva date despre Pinot Gris. Soiul, originar din Burgundia, este de fapt o clonă de Pinot Noir cultivată atât în Lumea Veche cât şi în Lumea Nouă (a vinului, se înţelege). Alsacia este însă patria adoptivă a unei variante mai speciale: Pinot Gris d’Alsace (cum altfel!). Nu mai puţin de 14% din totalul suprafeţei viticole a Alsaciei este acoperită cu Pinot Gris iar legea vinului din această regiune prevede (în mod cu totul neobişnuit pentru Franţa) ca vinul să ia numele soiului din care este obţinut. Cu alte cuvinte în Alsacia nu se pot vinifica decât soiuri pure, iar amatorii de cupaje pot să-şi pună pofta în cui… Prin urmare, azi vorbim despre Les Faitieres Pinot Gris 2009, Cave d’Orschwiller. Culoarea vinului este galben pai deschis, limpede şi luminoasă. Nasul este foarte complex, cu gutui, mere coapte, busuioc, miere şi vanilie. Gustul debutează cu note florale şi ierboase. Corpul este demisec, onctuos şi rotund, cu un rest de zahăr excelent balansat de aciditatea ridicată. Evoluează foarte frumos în pahar spre note de gutuie, piersică şi caisă. Postgustul este lung, puţin dulceag, cu note minerale şi condimentate. Pentru 39 de lei sticla, acest vin s-ar califica la categoria “clasici în viaţă”. Dacă nu aveţi timp pentru o excursie în Alsacia, acest Pinot Gris ar putea fi, cel mai probabil, un bun substitut!

Reţeta lui Costăchel | Praz cu smântână

Related articles

Cuvée Faune 2022, Moulin de Gassac

Tartină napolitană & Cuvée Faune 2022, Moulin de Gassac

Un cupaj seducător de Chardonnay (50%) şi Viognier (50%), din regiunea Hérault (Languedoc, sudul Franţei), un vin matur, complex şi plin de prospeţime, cu un […]

Learn More

Rulouri cu somon & Leat 6500 Sauvignon Blanc

Iată un vin care, din punct de vedere stilistic, se află la mijlocul distanţei ce separă Lumea Veche de Lumea Nouă. Acest Sauvignon Blanc realizat […]

Learn More
Arrogance alb demisec 2021, Domeniile Franco-Române

Scrumbie la cuptor & Arrogance alb demisec 2021, Domeniile Franco-Române

Un cupaj demisec în care Feteasca Alba, majoritară, aduce onctuozitate şi fineţe, iar Tămâioasa Românească (25%) vine cu note aromatice extrem de ofertante. Un vin […]

Learn More