razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Salată de brânzeturi & La Moynerie Pouilly-Fume 2011

Pentru orice amator de Sauvignon Blanc de Lume Veche, un vin de pe Valea Loarei este un motiv de bucurie. Iar dacă vinul provine din zona Pouilly-Fume atunci bucuria este şi mai mare. Este acel tip de emoţie pe care bănuim c-o resimte un vânător de tornade aflat chiar în ochiul furtunii… Dar, să nu mă înţelegeţi greşit: vinul de azi nu are deloc un caracter agresiv. În fapt, are o mare delicateţe, el putându-se lăuda cu o fineţe asemănătoare porţelanului. Culoarea galben pal cu note de chihlimbar şi nasul, foarte reţinut, cu arome de ierburi verzi şi note de cremene, nu fac decât să confirme această inefabilă impresia de fragilitate. Gustul, elegant şi echilibrat, are tuşe citrice şi subtile senzaţii lactice. Postgustul persistent, mineral şi discret amărui, ne îmbie la o asociere gastronomică cu un sufleu de asparagus sau, mai bine, cu o “salată de brânzeturi”.

Reţeta lui Costăchel | Salată de brânzeturi cu nuci şi migdale

Related articles

Première Rosé 2018, Château Pigoudet

Pui vânătoresc & Première Rosé 2018, Château Pigoudet

Un roze “de manual”, din Grenache, Cinsault, Cabernet Sauvignon şi Syrah, produs pe domeniul Pigoudet din Aix-en-Provence, în sudul Franţei. Avem de-a face cu un […]

Learn More

Iahnie de ciuperci & Altos del Plata Chardonnay 2015

Un Chardonnay baricat din regiunea argentiniană Mendoza este un “must-buy” chiar şi pentru amatorii de Chablis-uri. Poate că exagerez puţin, dar azi avem de-a face […]

Learn More

Rasol de chefal & Signature Sauvignon Blanc 2015, Misty Cove

Un Sauvignon Blanc din Marlborough, Noua Zeelandă, care defineşte, cu precizie, stilul zonei: foarte ierbos, cu arome de rucola şi citrice verzi, totul susţinut de […]

Learn More

1 Comment

  1. Intr-adevar, am degustat acest vin exceptional si am ramas profund impresionat de calitatea lui. Imi pare doar rau ca nu am avut sansa sa-l savurez alaturi de preparatul pregatit de Costachel, dar, tocmai fiindca nu e complicat (si mai am o sticla de Pouilly Fume de la Michel Redde in colectie), o sa repet figura intr-o alta zi torida, cum se anunta ca vor mai veni.

Comments are closed.