razvan@paharnicul.ro | +40 744 588 570

Pilaf de vinete & Gramma Cuvée Vişan

Cineva îmi povestea nu demult că viţa de vie se exprimă cu atât mai bine cu cât condiţiile de clima sunt mai grele. Recunosc că am fost puţin sceptic faţă de acesta teorie, dar a trebuit să recunosc că, cel puţin într-un caz anume, ipoteza stătea în picioare. În loc de demonstraţie, am să vă povestesc despre un vin care s-a născut într-un an nefericit: 2010. Vorbim despre Gramma Cuvée Vişan, un vin produs de Casa Olteanu din satul Vişani, lângă Iaşi. Într-adevăr, 2010 a fost un an dezastruos pentru viile de pe dealul Bucium. Cele trei soiuri albe din podgorie au dat producţii extrem de mici. Însă enologul Cătălin Zamfir, ambiţios din fire, a decis să transforme handicapul într-un atu. A făcut o selecţie riguroasă a strugurilor valizi şi a meşteşugit un cupaj de 40% Feteasca Regală, 40% Feteasca Albă şi 20% Aligote. Rezultatul: Gramma Cuvée Vişan, unul din cele mai bune vinuri albe ale anului 2010. Haideţi să turnăm vinul în pahare ca să ne convingem… Culoarea este schimbătoare în funcţie de lumină: alb, galben, auriu, verzui. Nasul are, în mod egal, atât flori (tei şi soc) cât şi fructe (ananas şi pere), plus ceva note ierboase. Corpul vinului este mediu, cu o bună aciditate, elegant şi graţios că o libelulă, cu gust de piersici, pere, lime şi mandarine. Impresia generală este de răcoare şi echilibru. Postgustul este mediu spre lung, lăsându-ne un gust citric şi ierbos, dar fără note amare. Preţul vinului, 42 de lei pentru o sticlă, exprima foarte bine măsură fineţii sale… Un cupaj apărut în vremuri grele, care, dacă nu s-ar fi născut, sigur ar fi trebuit inventat!

Reţeta lui Costăchel | Pilaf de vinete

Related articles

Premium Sauvignon Blanc 2019, Villa Vinèa

Pâine umplută cu ciuperci & Premium Sauvignon Blanc 2019, Villa Vinèa

Notele ierboase, impresiile minerale şi o intensă aciditate sunt cele trei coordonate gustative ce guvernează acest vin. Realizat într-un stil discret şi elegant, fără accente […]

Learn More
Cuvée Experience 2014, Domeniul Bogdan

Volovan & Cuvée Experience 2014, Domeniul Bogdan

Un vin elegant, cu un corp suplu, îmbrăcat cu discreţie în note de baric, având în prim plan multe fructe roşii şi condimente. Culoarea este […]

Learn More

Piept de pui cu ciuperci & Terra Romana Fetească Albă

Feteasca Albă este un soi paradoxal: nu are o mare personalitate, dar, în schimb, dă vinuri de o deosebită fineţe. E ca un elev cuminte […]

Learn More

2 Comments

  1. Te-am luat in serios cu acest Gramma Visan 2010… pentru prima si ultima oara.

Comments are closed.